sâmbătă, 30 iulie 2011

Chelsea si-a luat gandul de la Pastore! Palermo s-a inteles cu PSG!

Paris St. Germain a dat lovitura pe piata transferurilor, obtinandu-i serviciile lui Javier Pastore, unul dintre cei mai curtati fotbalisti din lume in ultima perioada. Argentinianul in varsta de 22 de ani a facut furori in Serie A la Palermo, club care a confirmat sambata prin vocea presedintelui Maurizio Zamparini ca a ajuns la un acord cu gruparea franceza.


Trecerea lui Pastore in Ligue 1, in conditiile in care de mijlocas s-au interesat Chelsea, Real Madrid, Barcelona, Manchester United sau Manchester City poate parea surprinzatoare, insa Zamparini a precizat ca PSG a oferit cel mai mult, castigand duelul final cu clubul lui Abramovich dupa ce a acceptat sa plateasca 43 milioane de euro. "Am batut palma vineri pe la miezul noptii. Pastore este in acest moment jucatorul lui PSG", a punctat oficialul sicilian.


Echipa de pe ”Stade de France” a incheiat pe locul 4 sezonul trecut in Hexagon, ratand astfel participarea in Liga Campionilor. Clubul a fost intre timp achizitionat de Qatari Investment Authority, fondul national pentru investitii externe din emiratul arab, devenind peste noapte un
jucator important pe piata transferurilor. In afara de Pastore, PSG i-a mai achizitionat in aceste zile pe portarul lui Palermo, Salvatore Sirigu, rezerva in nationala Italiei, si pe mijlocasul Mohamed Sissoko de la Juventus. Anterior, noul patronat al clubului l-a convins pe fostul antrenor al lui AC Milan si Inter, Leonardo, sa accepte functia de director sportiv, in timp ce antrenor principal este mentinut Antoine Kombouare.

Neymar rugat prin telefon de Mourinho si Perez sa vina la Real! Vezi ce au vorbit!

La doar 19 ani, Neymar a reusit sa-i aduca in postura de a se ruga de el pe cei mai importanti oameni din fotbalul mondial. Dupa ce Abramovic s-a deplasat in Brazilia acum cateva luni special pentru vedeta sud-americana, Florentino Perez si Jose Mourinho l-au rugat la telefon sa vina la Real. Conform cotidianului spaniol Sport, care citeaza presa din "Tara Cafelei", Perez si Mourinho au participat la o conferinta telefonica alaturi de Neymar si Wagner Ribeiro, agentul tanarului atacant.


"Baiatule, hai la noi!", au fost cuvintele adresate de Mourinho lui Neymar, conform sursei citate. Insa pustiul lui Santos pare decis sa ramana in Brazilia pana in iarna, cand vrea sa joace alaturi de actuala sa echipa la Campionatul Mondial al Cluburilor. Totusi, Mourinho a primit asigurari din partea lui Neymar ca va analiza impreuna cu familia sa oferta venita de la Real. Santos este de acord cu cele 45 de milioane de euro, dar insista sa-l pastreze pe Neymar pana in iarna, in vreme ce Mourinho il vrea inca din aceasta vara.

vineri, 29 iulie 2011

Oficial: Sergio Aguero a semnat cu Manchester City! Vezi ce numar va purta argentinnianul!

Sergio Aguero a semnat un contract pe cinci ani cu Manchester City, care a platit 42 de milioane euro lui Atletico Madrid pentru transferul sau. Mai era nevoie doar de comunicatul oficial din partea celor doua cluburi, care a venit in aceasta dupa amiaza: Sergio Aguero este de acum in mod oficial un jucator al celor de la Manchester City. Ajuns ieri in Anglia pentru a efectua vizita medicala, atacantul argentinian a semnat in aceasta seara contractul prin care se leaga pentru urmatorii cinci ani de clubul antrenat de italianul Roberto Mancini, echipa la care va beneficia de un salariu de aproximativ 10 milioane euro pe sezon.


Atletico Madrid va primi suma de 42 milioane euro, un transfer prin care Aguero devine cel mai scump jucator din istoria clubului: "Sunt un jucator al lui Manchester City" primele cuvinte ale atacantului argentinian, publicate ieri pe pagina sa de Twitter. "Sunt foarte fericit sa fiu aici, le multumesc tuturor pentru primire."


joi, 28 iulie 2011

Aguero: "Sunt jucatorul lui Manchester City!"

Sergio Aguero s-a prezentat miercuri la Manchester pentru a efectua vizita medicala care sa ii permita trecerea in echipa lui Roberto Mancini. Kun declarase inca de la plecarea la Copa America faptul ca nu va mai evolua pentru Atletico si s-a tinut de cuvant. Dupa iesirea din spitalul din nord-vestul orasului,Aguero a trecut si pe la arena "cetatenilor" si a semnat autografe pentru fani. Retras intr-un restaurant din Manchester, Sergio si-a folosit contul de Twitter pentru a-si anunta prietenii si simpatizantii despre noua sa destinatie:"Sunt jucatorul lui City acum. Sunt fericit ca voi face parte din acest club si ca voi trai in acest oras. Va multumesc tuturor pentru primirea facuta".


City nu a confirmat inca intelegerea, dar un anunt oficial este asteptat in urmatoarele ore. Trupa din Eastlands a fost de acord sa plateasca clauza de transfer a varfului si este pe cale sa completeze cel de-al doilea transfer din istoria Premier League (45 de milioane de euro), dupa cel al lui Fernando Torres la Chelsea din ianuarie (58 de milioane de euro). Ginerele lui Maradona a luat contact si cu alte cluburi mari ale Europei, precum Real Madrid, Chelsea sau Juventus, iar antrenorul lui Atletico a fost dezamagit de felul in care varful a ales sa paraseasca Madridul: "Se pare ca aceasta situatie se va rezolva in urmatoarele ore. Am sperat ca va gasi o solutie mai
profesionista de a pleca si ca ii va arata mai multa afectiune clubului la care s-a consacrat", a declarat Gregorio Manzano.


Sergio Aguero a debutat in fotbalul mare la Independiente, la varsta de numai 15 ani. Dupa trei ani petrecuti la Buenos Aires, timp in care a marcat 23 de goluri in 54 de partide, Kun a ajuns la Atletico Madrid pentru suma de 23 de milioane de euro. In cele 175 de meciuri disputate pentru echipa de pe "Vicente Calderon", a marcat 74 de goluri. De asemenea, pentru selectionata "Pumelor", Aguero a strans 30 de selectii, trecandu-si in palmares 13 goluri, dintre care trei la Copa America 2011.

miercuri, 27 iulie 2011

Ghicitoarea zilei: cine il ia pe Pastore?

Fostul coleg al lui Dorin Goian la Palermo va juca din aceasta vara la o echipa mai mare decat formatia care a incheiat pe 8 in Serie A. Cel putin asa a anuntat miercuri presedintele gruparii din Sicilia, Maurizio Zamparini, care nu a vrut in ruptul capului sa dezvaluie probabila destinatie a playmakerului argentinian. "Voi vorbi numai dupa ce tranzactia devine oficiala. Ne apropiem de un acord, este doar o chestiune de ore", a spus carismaticul conducator, citat de Sky Sport.


Presa peninsulara a relatat ca Chelsea sParis St.Germain ar fi in pole-position sa-i obtina serviciile lui Pastore, de care s-au mai interesat Real Madrid, Barcelona, AS Roma, Manchester City, AC Milan si Inter Milano. Intrebat daca Londra si Paris sunt cele mai probabile destinatii pentru Pastore, cotat la 45 milioane de euro, vicepresedintele lui Palermo, Guglielmo Micciche, a jucat perfect rolul de ecou al lui Zamparini: "Se poarta negocieri si presedintele se ocupa de asta. Paris si Londra sunt ambele doua orase superbe".


Paris St.Germain a achizitionat deja un fotbalist de la Palermo, pe portarul Salvatore Sirigu, rezerva acestui post in nationala Italiei. Francezii vor plati 3,5 milioane de euro pentru
goalkeeperul de 24 de ani. Javier Pastore, se afla la Palermo din 2009, fiind achizitionat de la echipa argentiniana Huracan. In sezonul trecut, sud-americanul a inscris 11 goluri in Serie A in 35 de partide, fiind considerat unul dintre cei mai buni conducatori de joc din lume la ora actuala. Totusi, la Copa America, Pastore a jucat doar cateva minute pentru Argentina in meciurile cu Costa Rica si Uruguay.

Aguero s-a inteles cu Manchester City! Vezi cat a costat argentinianul!

Sergio "Kun" Aguero a batut palma cu City. Atacantul de 23 de ani a aterizat ieri in Anglia, pentru a trece vizita medicala si a-si pune semnatura pe contractul cu "cetatenii". Iar cele 45 de milioane de euro pe care le va incasa Atletico il transforma pe Aguero in cel mai scump jucator transferat vreodata de City.


S-a mai incheiat o telenovela, una inceputa in urma cu mai bine de doua luni. Mai exact pe 23 mai, cand Aguero a anuntat, chiar pe site-ul oficial al lui Atletico, ca nu se mai intoarce la Madrid. La doar jumatate de an dupa ce semnase un nou contract cu "Los Rojiblancos", valabil pana in 2014! Au urmat speculatii, zvonuri, refuzul de a se mai antrena cu madrilenii si ofertele de la Juventus, Chelsea si Manchester City. Dupa esecul cu Argentina, din Copa America, Aguero a avut o scurta vacanta, in tara sa natala, dar ieri a zburat spre Anglia.



A aterizat la Londra, dar noua aventura a ginerelui lui Maradona nu e Chelsea, ci City. Doua lucruri au contat pentru Kun. Faptul ca-l va inlocui in avanposturile "cetatenilor" pe conationalul Tevez, a carui situatie e incerta dupa ce transferul la Corinthians a picat, si, mai ales, ofarta financiara a seicilor. 220.000 de euro pe saptamana, cu 60.000 de euro mai putin decat acelasi Tevez, recordmenul la incasari in lotul "cetatenilor". Un salariu pe masura, Aguero devenind cel mai scump jucator transferat vreodata de City, peste Robinho.


42,5 milioane de euro a platit City pentru Robinho (transferat de la Real Madrid in 2008), recordul anterior in materie de transferuri al "cetatenilor"
102 goluri in 234 de aparitii in tricoul lui Atletico a bifat Aguero

Tevez ii face loc lui Aguero! Argentinianul s-a inteles cu Inter!

Manchester City este aproape sa il aduca in Anglia pe Kun Aguero, care va fi cel mai scump transfer din istoria clublui. Atacantul lui Atletico ii va lua locul altui argentinian, Tevez. Presa din Italia noteaza ca "Apasul" a batut palma cu Inter si ca mutarea se va face imediat ce Kun va trece vizita medicala la City.


Inter a decis sa iasa din amorteala si sa devina mai activa pe piata transferurilor, iar jucatorul asupra caruia s-au decis este argentinianul Tevez. Atacantul vine dupa esecul transferului la Corinthians. :Apasul" s-a intalnit zilele trecute cu directorul tehnic al nerrazzurilor, Mario Branca, iar interistul si reprezentantul jucatorului, Adrian Ruocco, au continuat negocierile. Si argentinienii de la Ole noteaza ca cele doua parti sunt foarte aproape sa bata palma dupa negocierile ce au urmat Copei America. "Tevez va ajunge cu siguranta la Inter", a dezvaluit pentru Ole o persoana din anturajul jucatorului

marți, 26 iulie 2011

Video! Guardiola scos din minti de catre elevii sai! Vezi cum a reactionat Pep!

Jucatorii Barcelonei au reusit sa-l enerveze pe Guardiola in timpul meciului cu Internacional, din cadrul "Audi Cup". Catalanii au terminat la egalitate in timpul regulamentar, scor 2-2, dupa ce au condus in doua randuri. La ultima reusita a brazilienilor, antrenorul Barcelonei s-a enervat din cauza greselilor facute de elevii sai si s-a descarcat pe o sticla cu apa. Pana la urma, gruparea spaniola a resiit sa se califice in finala competitiei, dupa loviturile de departajare. In finala compeitiei de la Munchen, Barcelona va intalni invingatoarea dintre Bayern si AC Milan. La penalty-uri, Barcelona s-a impus cu 4-2.


Vezi mai jos gestul lui Pep si loviturile de departajare:




Loviurile de departajare:

Foto! Alexis Sanchez si-a indeplinit visul! A imbracat tricoul Barcelonei!

Alexis Sanchez a imbracat pentru prima data tricoul Barcelonei, dupa o vara in care transferul sau la campioana Spaniei a tinut prima pagina a ziarelor iberice. Jucatorul va efectua vizita medicala astazi, dupa care va fi prezentat in mod oficial intr-o conferinta de presa. Alexis Sanchez a semnat un contract pe 5 sezoane cu FC Barcelona!


Vezi mai multe imagini mai jos:

















Walcott il lauda pe Gervinho: "E un fotbalist foarte talentat!"

Prezenta lui Gervinho in tricoul lui Arsenal este descrisa de Theo Walcott ca fiind o "gura de aer proaspat" pentru echipa, mai ales dupa ce ivorianul a avut o evolutie foarte buna la meciul lui de debut. Impreuna cu internationalul englez, Gervinho a reprezentat un pericol continuu pentru poarta nemtilor de la Cologne in confruntarea de sambata, partida a carei rezultat a fost decis de “dubla” fostului atacant al lui Lille. Walcott este incantat de cel mai nou transfer al tunarilor, si considera ca Gervinho aduce un aer nou echipei.


"Cred ca Gervinho este o gura de aer proaspat pentru echipa. Este un fotbalist foarte talentat. Dupa cum ati vazut, poate inscrie multe goluri pentru ca se simte confortabil cu mingea la picior. Nu cred ca trebuie pusa foarte multa presiune pe el, dar se va descurca foarte bine cu orice fel de problema.", a spus Theo Walcott.


Fostul mijlocas a lui Southampton a vorbit si despre datoriile pe care jucatorii le au in fata fanilor: "Fanii ne-au fost loiali cand nu am castigat trofee. Fara niciun dubiu le datoram multe. Noi, jucatorii, am fost dezamagiti de sezonul trecut. Ne asteapta un an foarte greu, dar sper sa ne facem suporterii fericiti.".

luni, 25 iulie 2011

Mancini: "In 4-5 zile Aguero va deveni jucatorul lui Manchester City!"

Roberto Mancini anunta iminenta venire a lui Sergio Aguero la Manchester City. Antrenorul “Cetatenilor”, la finalul partidei amicale impotriva celor de la Los Angeles Galaxy, care l-a avut in prim plan pe Mario Balotelli, scos de pe teren de managerul italian dupa ce a tratat cu superficialitate o ocazie de gol, a confirmat ca City se afla in ultima faza a negocierilor pentru atacantul argentinian: "Stiu ca clubul discuta cu Atletico Madrid. Cred ca in 4-5 zile, inainte de urmatoarea partida, sau in orice caz in cursul acestei saptamani, tratativele se vor completa." Declaratii clare, care inlatura orice dubiu in ceea ce priveste viitorul lui Aguero.


Deznodamantul pozitiv al negocierilor a fost confirmat inclusiv din Spania: acordul dintre cele doua cluburi este foarte aproape, dupa cum informeaza prima pagina a cotidianului “El Mundo Deportivo”. Clubul englez va plati o suma apropiata de cele 45 milioane euro reprezentand clauza de reziliere a contractului lui Aguero. In acelasi timp Atletico Madrid cauta deja un inlocuitor pentru atacantul argentinian, care ar putea fi Diego, aflat la finalul aventurii sale de la Wolfsburg dupa un incident cu antrenorul Felix Magath din ultima etapa a campionatului trecut.

Neymar, aproape de Real Madrid! Brazilianul ar putea merge cu galacticii in China!

Brazilianul Neymar ar putea fi atacantul asteptat de Mou la Real Madrid. Super starul lui Santos s-a inteles cu Real Madrid, dar singura dilema care sta in acest moment in calea transferului sau pe Bernabeu este data cand se va alatura lotului vicecampioanei Spaniei. Brazilienii incearca sa-l pastreze pana in iarna in timp ce Real Madrid l-ar dori inca de pe acum.


Marca noteaza chiar ca Real Madrid ar accepta sa-l lase inca un an pe Neymar la Santos cu doua conditii: brazilianul sa urmeze un program fizic impus de clubul spaniol (program care sa-i aduca 5-8 kilograme de masa musculara in plus) iar plata sumei sa se face in patru transe pe parcursul unui an competitional. Daca Santos nu va accepta aceasta varianta, Real Madrid va plati clauza de reziliere a contractului dintre Santos si Neymar urmand a-l aduce pe brazilian inca din aceasta vara. Brazilianul ar putea ajunge astfel cu Real Madrid in turneul din China.

duminică, 24 iulie 2011

Villas-Boas: "Oriol va ajunge mare!"

Chelsea si Barcelona s-au inteles pentru trecerea inchizatorului in varsta de 19 ani pe Stamford Bridge. Oriol Romeu se afla in Columbia, unde participa la Campionatul Mondial U20 alaturi de echipa Spaniei. La finalul turneului, Romeu se va prezenta la Londra, unde va pune la punct ultimele detalii ale contractului si va sustine examenul medical.


Managerul "Albastrilor", Andre Villas-Boas este incantat de semnatura unui asemenea talent, fiind cunoscute problemele pe care Chelsea le are la jumatatea terenului. "Este o parte a echipei in care ne chinuim din cauza accidentarii lui Michael Essien si Oriol este un jucator cu un viitor stralucit. Mai trebuie sa evolueze ca jucator. Barcelona B a avut un sezon excelent in divizia secunda spaniola, unde au terminat pe locul al treilea. Oriol a fost accidentat in prima parte a anului, dar a revenit, prinzand si echipa mare. Este unul dintre cei mai promitatori jucatori de pe acest post", a recunoscut fostul tehnician al lui Porto.



Villas-Boas crede de asemenea ca, in urmatoarele zile, noua achizitie a lui Abramovich, portarul Thibaut Courtois va fi imprumutat la Atletico Madrid: "Este o chestie de timp pana cand vom stabili ce i se potriveste mai bine. Va trebui sa creasca si poate face asta in Spania sau in alta tara. Primera este o liga foarte competitiva si Atletico este un club mare, dar el nu s-a hotarat asupra viitorului sau. Peste doua zile vom afla daca partile vor ajunge la un punct comun".

Chelsea si Barcelona au ajuns la un acord pentru Oriol Romeu!

Aflat intr-un turneu de pregatire cu Chelsea in Asia, antrenorul Andre Villas-Boas a confirmat acordul dintre clubul londonez si FC Barcelona pentru transferul lui Oriol Romeu, mijlocasul de 19 ani ce a evoluat in ultimul sezon la echipa a doua a catalanilor si care se pregateste in aceste zile pentru Campionatul Mondial U-20 care va avea loc in Columbia.


"A avut un sezon magnific in a doua divizie spaniola unde Barcelona a terminat pe locul 3″, a declarat tehnicianul pe site-ul oficial al lui Chelsea. "Este unul dintre cei mai promitatori jucatori pe postul sau si sper ca va fi de acord sa joace la noi". Desi nu au fost facute publice date oficiale privind transferul, presa spaniola scrie ca Barcelona va incasa cel putin 5 milioane de euro si va avea, la fel ca in cazul lui Bojan Krkic, o clauza prin care isi poate rascumpara jucatorul in urmatorii doi ani.

vineri, 22 iulie 2011

"Messi e un cretin, s-a facut de ras la Copa America!" Vezi cui apartine afirmatia!

Talismanul Barcelonei, Lionel Messi, a fost descris drept "cretin" si acuzat ca si-a stricat reputatia la Copa America din Argentina. Acest atac fara menajamente a venit din partea lui Aurelio De Laurentiis, presedintele lui Napoli, care considera ca turneul la care participa selectionatele continentului sud-american ar trebui sa fie rezervat tinerilor jucatori si nu vedetelor consacrate.


Comentariile malitioase ale lui De Laurentiis a venit la cateva zile dupa ce i-a amenintat cu actionarea in judecata pe oficialii din conducerea Uruguayului, in cazul in care Oscar Tabarez, antrenorul primei reprezentative "Celeste" va continua sa-l intrebuinteze pe varful lui Napoli, Edinson Cavani, care s-a accidentat recent la Copa America. "Daca as fi Messi, as refuza sa mai vin la nationala" , a declarat De Laurentiis, care nu s-a oprit aici, continuand:"Messi este un cretin. S-a facut de ras la Copa".



Argentina era una dintre favorite la castigarea turneului sud-american, insa gazdele au fost eliminate in sferturile de finale, tehnicianul Sergio Batista fiind apoi tinta unui cor de critici, pentru aparenta lipsa de viziune tactica a echipei. "Cum ar putea un jucator, care este obisnuit sa joace intr-un anumit fel, sa se adapteze intr-un timp atat de scurt unui alt stil de joc si unor jucatori pe care nu ii cunoaste?" , s-a intrebat retoric Aurelio De Laurentiis, proprietar al unei renumite case de productie cinematografica din Italia.

Villas-Boas: "Nu ma preocupa forma lui Torres!"

Andre Villas-Boas a luat peste picior presa engleza in stilul mentorului sau, Jose Mourinho, cand a fost intrebat despre evolutiile atacantului Fernando Torres in tricoul lui Chelsea. Spaniolul a marcat doar un gol in 18 meciuri pentru echipa de pe Stamford Bridge dupa transferul de peste 60 milioane de euro de la Liverpool in iarna trecuta, nereusind sa inscrie nici in amicalul cu Malaysian XI disputat la Kuala Lumpur (1-0 pentru englezi).


"Nu am de gand sa transform tema Torres intr-o obsesie, asa cum faceti voi, oameni buni. Nu vreau sa-mi pierd timpul cu asa ceva si nu sunt de acord ca Torres si-a pierdut increderea" , le-a spus Villas-Boas reporterilor. "Sunt de acord ca Fernando este un atacant scump, dar concentrarea mea este pe performanta echipei in general, nu doar a unui singur jucator. Pentru mine nu are nicio importanta cine marcheaza", a insistat portughezul. In opinia sa, problema la Torres nu este increderea in sine, ci cresterea acesteia: "El are incredere in fortele proprii, ii trebuie doar o doza suplimentara, pe care o poate obtine prin antrenamente, toleranta si rabdare".



In context, fostul antrenor al lui FC Porto a admis ca ii place foarte mult pustiul belgian Romelu Lukaku de la Anderlecht, dar nu este convins ca acesta poate fi adus la Chelsea. "Trebuie sa fim foarte atenti cum ne miscam pe piata transferurilor, pentru ca nu vrem sa facem greseli. Lukaku a avut un sezon magnific in Belgia, dar noi avem in acest moment atacanti care pot juca in mai multe pozitii, precum Anelka, Drogba, Torres, Kalou si chiar Sturridge. Nu stiu daca mai avem loc pentru inca un atacant".

Oficial: Bojan Krkic a semnat cu AS Roma!

Unul din efectele transferului lui Alexis Sanchez la FC Barcelona este oficilizarea trecerii lui Bojan Krkic la AS Roma. Conform site-ului oficial al clubului catalan, romanii vor plati suma de 12 milioane de euro, dar contractul prevede o clauza obligatorie de rascumparare din partea Barcelonei la finalul sezonului 2012-2013, in valoare de 13 milioane. Clubul AS Roma poate bloca revenirea lui Bojan pe Camp Nou daca achita in momentul respectiv inca 28 de milioane, ducand valoarea totala a transferului la 40 de milioane!


Dupa ce a marcat peste 900 de goluri la grupele de copii si juniori ale clubului, Bojan a debutat pentru FC Barcelona pe 16 septembrie 2007, la varsta de 17 ani si 19 zile, devenind cel mai tanar jucator din istoria clubului blaugrana care evolueaza in Primera Division (record detinut in acel moment de Leo Messi). Trei zile mai tarziu, antrenorul Frank Rijkaard i-a oferit si debutul in Liga Campionilor, intr-un meci cu Olympique Lyon. Pe 20 octombrie 2007, Bojan a fost pentru prima oara titular in echipa Barcelonei, intr-un meci cu Villarreal in care a reusit si primul gol la echipa mare, devenind astfel cel mai tanar jucator care marcheaza pentru Barcelona intr-un joc de campionat.



In anul petrecut sub comanda lui Frank Rijkaard, Bojan a bifat 48 de jocuri la prima echipa si a marcat 10 goluri. Odata cu venirea lui Pep Guardiola, Bojan a prins tot mai rar primul unsprezece blaugrana, astfel ca zvonuri despre o posibila despartire a sa de club au aparut in mod constant in fiecare vara. In sezonul 20008-2009 a marcat 10 goluri (doar 2 in campionat), in 2009-2010 a punctat de 12 ori, iar in ultima stagiune a inscris de 7 ori.


La 21 de ani neimpliniti, Bojan Krkic merge la AS Roma cu un palmares impresionant: trei titluri de campion al Spaniei, o cupa, 2 supercupe, 2 trofee UEFA Champions League, 1 Supercupa a Europei, castigator al Campionatului Mondial al Cluburilor si al Campionatului European de Tineret.

joi, 21 iulie 2011

Drogba isi poate lua adio de la locul de titular! Lukaku la pe Stamford Bridge, mai trebuie doar semnatura!

Aducerea lui Andre Villas-Boas pe banca lui Chelsea i-a entuziasmat pe fanii de pe Stamford Bridge care spera din nou la castigarea unui nou titlu. Dupa ce au reusit aducerea lui Thibaut Courtois, englezii sunt aproape de a obtine semnatura celui mai important jucator produs de fotbalul belgian in ultima perioada, Romelu Lukaku. Atacantul este considerat "noul Drogba" de catre sefii clubului de pe Stamford Bridge.


Conform Daily Mail, cei de la Anderlecht au acceptat oferta de 21 de milioane de euro inaintata de Chelsea, singurul obstacol in calea transferului fiind contractul pe care il va avea jucatorul. Insa, avand in vedere puterea financiara a clubului londonez, acesta reprezinta aproape o formalitate, mai ales ca si jucatorul ar fi incantat sa joace la Chelsea. In varsta de 18 ani, Lukaku are deja la activ un titlu de golgheter in prima liga, unde in ultimele doua sezoane a marcat 31 de goluri.

Manchester CIty tot mai aproape de a semna cu Kun Aguero!

Clubul englez Manchester City este foarte aproape de un nou transfer de rasunet, argentinianul Kun Aguero fiind la doi pasi distanta de o mutare pe City of Manchester. Chiar daca transferul lui Carlos Tevez la Corinthians a intrat pe linie moarta si nu mai exista sanse ca jucatorul sa se intoarca in America de Sud, Roberto Mancini este hotarat sa mute pe piata transferurilor fara sa conteze pe banii obtinuti din vanzarea lui "Carlito".


Acordul dintre cele doua cluburi pentru jucatorul de 23 de ani s-ar putea realiza pe suma de 39 de milioane de lire sterline, adica aproximativ 44 de milioane de euro. Desi intelegerea nu a fost deocamdata incheiata, presa din Anglia sustine ca negocierile sunt pe cale sa se finalizeze. Aguero, care a marcat 20 de goluri in 32 de jocuri in ultimul sezon, a fost dorit si de Real Madrid, dar managerul portughez Jose  Mourinho a renuntat la el, fiind determinat sa-l achizitioneze pe starul lui Santos, Neymar.



Indiferent daca transferul lui Kun Aguero se va materializa sau nu, plecarea lui Carlos Tevez de la Manchester City este iminenta. Pista Corinthians nu va mai exista insa pentru englezi, fiindca in aceasta dimineata fereastra de transferuri din Brazilia se inchide. Internationale Milano este unul dintre cluburile care s-au interesat de serviciile lui Carlos Tevez, insa suma fixata de Manchester City pentru atacantul in varsta de 27 de ani este de 50 de milioane de lire sterline.

Anelka: "Drogba nu mai are nimic de aratat la Chelsea!"

Nicolas Anelka a declarat ca Didier Drogba nu mai trebuie sa demonstreze nimic la Chelsea pentru a-si asigura locul, in ciuda venirii in luna ianuarie a unui jucator de calibrul lui Fernando Torres. Formatia "Blues" a platit peste 50 de milioane euro lui Liverpool pentru Torres, insa atacantul spaniol a marcat un singur gol pana la finalul sezonului.


Ajuns la 33 de ani, Drogba a inscris in sezonul trecut cel mai mic numar de goluri (13) intr-un an in toate competitiile, de la venirea lui la Chelsea in 2004, ceea ce a dus la speculatii conform carora ar putea sa nu mai ocupe un rol important in planurile lui Andre Villas-Boas. Insa Anelka insista asupra faptului ca performantele anterioare ale atacantului ivorian vorbesc de la sine in ceea ce inseamna contributia acestuia la Chelsea: "Didier nu mai trebuie sa demonstreze nimic" a declarat Anelka, citat de Daily Mail. "A marcat foarte multe goluri pentru Chelsea, iar acum este bucuros, deoarece daca clubul a adus un atacant foarte bun inseamna ca isi doreste sa castige, la fel ca el, si este bucuros sa aiba alaturi de el pe cineva care poate ajuta la castigarea trofeelor. Asta este bine pentru Didier, pentru noi, pentru suporteri si echipa."



De asemenea, Anelka a discutat despre faptul ca Torres va avea un sezon mult mai bun, dupa dificilul start al parcursului sau la echipa de pe Stamford Bridge: "A fost mai greu la inceput, insa lucrurile arata mai bine pentru el. Veti vedea o imbunatatire considerabila in acest sezon, cu totii ii cunoastem calitati."

marți, 19 iulie 2011

Declaratia care le taie elanul celor de la Real si Barcelona! Vezi declaratia lui Neymar la sosirea in Brazilia

Tanarul atacant brazilian Neymar a admis, luni seara, ca va ramane la echipa FC Santos, desi este curtat intens de marile cluburi din Europa, printre care Real Madrid, FC Barcelona, Chelsea Londra si Manchester City, informeaza AFP. "Voi ramane la FC Santos", a declarat Neymar la sosirea pe aeroportul din Sao Paulo, dupa ce nationala Braziliei a fost eliminata de Paraguay in sferturile de finala ale Copei America.


Neymar, in varsta de 19 ani, va evolua, in decembrie, cu FC Santos la Cupa Mondiala a cluburilor. El mai are contract cu FC Santos pana in august 2015.

Guardiola: "Barcelona va continua sa lupte pentru al transfera pe Fabregas!"

Cesc Fabregas este in mod cat se poate de evident obiectivul principal pentru FC Barcelona in aceasta vara. Desi catalanii ar avea nevoie de intariri si in defensiva sau atac, Josep Guardiola este convins ca mijlocasul in varsta de 24 de ani poate ajuta la imbunatatirea jocului echipei sale. Ultima declaratie a antrenorului catalanilor pare sa nu tina cont de ultimatumul dat ieri de sefii lui Arsenal, care le dadeau omologilor de la FC Barcelona un termen de doua saptamani pentru a finaliza negocierile.


"Anul acesta Arsenal a cazut de acord sa incepem negocierile pentru Cesc si lucram la acest lucru. Am facut deja o oferta si asteptam sa ajungem la o intelegere. Avem o suma de bani alocata pentru mutare, insa daca nu vom reusi sa-l aducem pe Fabregas, vom pastra banii pentru altceva. Ne vom lupta insa pana la capat sa il transferam, pana pe 31 august mai este timp. Cred ca el poate imbunatati jocul echipei", a spus Guardiola.


Ultima oferta a Barcelonei pentru Fabregas este de 36 de milioane de euro, in vreme ce pretentiile englezilor de la Arsenal se ridica la 45 de milioane de euro, "tunarii" nefiind dispusi sa lase deloc din suma.

Torres: "Sunt gata sa incep un nou sezon!" Vezi cand a avut "El Nino" ultima vacanta!

Fernando Torres a reusit sa atraga privirile tuturor consumatorilor de fotbal, dupa ce a reusit sa jnscrie un singur gol in 18 aparitii la Chelsea. Iar "albastrii" au platit pentru asta 50 de milioane de lire sterline, plus salariul jucatorului, in jur de 205.000 euro pe saptamana. Un capriciu, ar spune multi. Insa ineficacitatea atacantului spaniol poate avea o explicatie. Conform The Sun, fostul jucator al lui Liverpool n-a mai avut vacanta de cinci ani. Este reversul medaliei pentru zecile de milioane de euro castigati, dar si o cauza pentru forma slaba a jucatorului.


Acum, dupa prima vacanta din ultima jumatatea de deceniu si cu un antrenor nou, Torres promite ca isi va lua revansa fata de toata lumea si va justifica averea platita pentru el: "Dupa cinci ani fara pauza am avut, in sfarsit, m-am putut bucura in aceasta vara de vacanta. Acum sunt bine dispus şs odihnit, ma simt bine si sunt gata sa incep un nou sezon", spune Torres.

luni, 18 iulie 2011

Seamana din ce in ce mai mult cu Mourinho! Declaraţia lui Villas-Boas care i-a lasat masa pe englezi! Fanii îl ADORA!

Dupa doar cateva meciuri amicale, portughezul Andre Villas-Boas a capatat deja curajul de a anunta ca poate crea o echipa imbatabila la Chelsea. Antrenorul portughez anunta ca va cladi o formatie "intangibila" pe Stamford Bridge si ca va reusi in cele din urma sa ii satisfaca pofta cea mare patronului Roman Abramovic, trofeul Ligii Campionilor.


"Intangibil este un om care continua sa performeze la cel mai inalt nivel. Bazandu-ma pe palmaresul pe care il au acesti jucatori, de ce nu ar fi ei cei mai potriviti pentru a reusi acest lucru. Daca vor continua sa se pregateasca la cel mai inalt nivel, sunt sigur ca vom deveni intangibili. Am misiunea de a mentine standardul ridicat la Chelsea, un club care a jucat doua semifinale de Liga Campionilor si o finala. Orice persoana care ocupa functia de manager la acest club nu trebuie sa obtina mai putin de atat. In anii urmatori, cu siguranta acest trofeu va ajunge pe Stamford Bridge", a spus Villas-Boas.

Torres este mai increzator in vederea noului sezon la Chelsea!

Atacantul lui Chelsea, Fernando Torres, este motivat si determinat sa isi demonstreze calitatile pe Stamford Bridge la primul sau an cu Chelsea inca din debutul sezonului. Torres a trecut printr-o perioada dificila alaturi de Chelsea imediat dupa transferul sau record de la Liverpool in cursul perioadei de mercato din ianuarie, dupa ce atacanatul spaniol a reusit un singur gol in 18 aparitii in tricoul formatiei “Blues”, care a incheiat sezonul 2011/2012 fara niciun trofeu castigat.


Insa acum atacantul in varsta de 27 de ani este pregatit de noua stagiune odata cu reluarea antrenamentelor la Chelsea, aflata in prima faza a pregatirii de vara, reprezentata de turneul din Asia: "Pentru mine au fost patru luni dificile in sezonul trecut, dar acum instalat mult mai bine si sunt fericit" a declarat Fernando Torres. "Este un nou inceput pentru mine, ma simt mult mai bine pregatit si in forma. Dupa cinci ani fara nicio pauza in sfarsit am putut sa ma odihnesc in aceasta vara, asadar m-am intors mult mai bucuros la capatul acestei vacante petrecute cu familia. Acum ma simt bine si sunt pregatit sa incep noul sezon."

Video! Ozil, noul numar 10 de pe Santiago Bernabeu!

Real Madrid i-a gasit inlocuitor lui Zinedine Zidane. Mesut Ozil nu va purta tricoul legendar cu numarul 5, dar are cu siguranta ceva din fantezia si spectaculozitatea uriasului francez. In amicalul cu Los Angeles Galaxy, turco germanul a intrat la pauza in locul lui Kaka si a facut spectacol. Asa cum trebuie sa faca un numar 10 autentic. Pentru ca din acest sezon, Mesut este noul numar 10 al lui Real Madrid. Si va fi multa vreme de acum incolo.



Gervinho a fost prezentat oficial la Arsenal!

Gervinho a fost prezentat oficial de Arsenal in cursul zilei de astazi, cu ocazia unei conferinte de presa sustinuta la Londra. Transferul a fost anuntat de tunari acum mai bine de o saptamana, dar fotbalistul nu s-a putut prezenta la noua echipa din cauza unor probleme cu cartea verde.


Gervinho, pe numele complet Gervais Yao Kouassi, soseste la gruparea engleza de la formatia din Ligue 1, Lille, pentru care a marcat 28 de goluri in 67 de meciuri. Alaturi de “Les Dogues”, atacantul in varsta de 24 de ani a cucerit titlul in Franta, in sezonul trecut. Legat de transferul lui Gervino, Arsene Wenger a spus: "Este un jucator care poate evolua pe mai multe pozitii in atac. Poate juca pe stanga, pe dreapta sau in centru. Are calitate, iar asta am gasit la el foarte important, la fel ca si jocul lui fara minge. Are calitati tehnice exceptionale. Cred ca este o foarte buna achizitie."


Ivorianul a declarat ca este foarte incantat de aceasta mutare, in special ca va lucra alaturi de Arsene Wenger. "Este un sentiment grozav sa fiu jucatorul lui Arsenal. Tot timpul am visat sa joc la Arsenal, si sunt fericit ca am ajuns acum aici. Este una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Sunt bucuros de sansa pe care o am de a lucra cu Arsene Wenger. Sunt convins ca el ma va ajuta sa ajung la un alt nivel.", au fost primele cuvinte din postura de “tunar”, ale jucatorului cu 27 de prezente in nationala “elefantilor”.

duminică, 17 iulie 2011

Barca pulseaza in cursa pentru Neymar si nu-l lasa la Real! Vezi raspunsul celor de la Santos!

Noua "perla" a Brazilei, Neymar, a starnit un nou razboi intre granzii Spaniei, Barcelona si Real Madrid. Se zvonea in urma cu cateva zile ca "galacticii" s-ar fi inteles cu atacantul "carioca", Santos urmand sa primeasca 45 de milioane de euro plus imprumutul lui Neymar pe un sezon, pana in 2012. Catalanii nu au ramas impasibili la oferta Realului si au decis ca este momentul sa actioneze: au facut o oferta cu 5 milioane mai mare ca a galacticilor.


Intersant este ca oferta de 50 de milioane de euro nu va fi onorata de indata ce va fi acceptata de conducerea lui Santos, Barcelona dorind doar sa faca public interesul pentru Neymar si sa atentioneze Realul ca ar putea oricand sa bata oferta lui Florentino Perez. Clubul la care este legitimat Neymar nu sta cu mainile in san, iar dupa ce brazilianul se va intoarce de la Copa America, conducatorii îi vor oferi un nou contract, incercand astfel sa ridice pretul atacantului si sa forteze mana "gigantilor" iberici.

Vidic: "Avem cel mai dificil debut de sezon din ultimii ani!"

Nemanja Vidic insista asupra faptului ca Manchester United trebuie sa inceapa sezonul in forta si sa se pregateasca pentru cel mai dificil start de campionat din ultimii ani. Primele zece partide de Premier League ar putea contura deja soarta titlului, iar fundasul central al “Diavolilor” isi doreste ca echipa de pe Old Trafford sa nu mai piarda puncte in debut, precum s-a intamplat stagiunea precedenta.


Meciuri impotriva contracandidatelor directe la titlu, precum Arsenal, Chelsea si Manchester City sau meciurile cu Liverpool, Tottenham si Everton vor alcatui doua luni extrem de dificile si incarcate pentru trupa lui Sir Alex Fergsuon: "Nu avem timp sa intram usor in sezon, trebuie sa incepem in forta si cat mai bine" a declarat Vidic. "Trebuie sa fim pregatim pentru meciurile mari, deoarece avem mai multe in primele zece etape decat am avut vreodata in aceasta perioada. Nu ne mai permitem sa incepem greu precum anul trecut, cand Chelsea ne-a lasat in urma o perioada de timp." Vidic, aflat in turneul lui Manchester United din Statele Unite, a adaugat: "Va fi dificil, dar am venit intr-un loc bun, deoarece America este locul ideal pentru a ne pregati in vederea a ceea ce va urma. Va fi un an greu pentru noi, poate chiar cel mai dificil sezon de Premier League de pana acum, deoarece concurenta devine din ce in ce mai mare. Alte echipe au investit mult si au cumparat jucatori pentru a concura cu noi. Insa Vidic incheie intr-o nota de optimism, adaugand: "Noi avem deja o echipa buna si speram ca vom putea castiga titlul din nou si in acest sezon."

sâmbătă, 16 iulie 2011

Mancini: "Ii vreau pe Aguero si Nasri!"

Sergio Aguero a pus pe jar marile cluburi europene, dupa ce a declarat ca nu va mai reveni la Atletico, dupa ce se va incheia Copa America, turneu la care participa alaturi de echipa Argentinei. Atacantul in varsta de 23 de ani este dorit de Real Madrid si Juventus, dar Roberto Mancini crede ca ginerele lui Maradona s-ar integra fara probleme in trupa "cetatenilor": "In aceste momente asteptam sa vedem ce se intampla cu Tevez. Daca acesta ne va parasi, Aguero este un jucator care poate evolua pentru Manchester City, pentru ca este tanar si reprezinta atacantul complet, care poate marca multe goluri si care se poate intelege pe teren cu Mario Balotelli sau Edin Dzeko", a declarat italianul pentru Sky Sports News.


Intrebat daca echipa pe care o manageriaza ar trebui sa faca o oferta concreta pentru Kun, Mancini nu a avut nicio ezitare:"Probabil ca asa ar fi normal, dar cred ca in aceste momente este mai bine sa asteptam", a recunoscut fostul tehnician al lui Internazionale Milano, care a vorbit si despre sansele lui Samir Nasri de a ajunge la City: "Samir este sub contract cu Arsenal si un transfer al sau depinde de multe lucruri. Nu stiu exact care este situatia, dar ne va fi greu sa-l luam pe Nasri. Sper ca vom cumpara, pentru ca avem nevoie de alti jucatori, pe care sper sa ii
acontam pana la finalul lunii", a recunoscut Roberto Mancini.


Un alt atacant al lui City este pe cale de a parasi echipa. Dupa ce a evoluat sub forma de imprumut la Real Madrid, Emmanuel Adebayor s-a intors in Anglia, dar nu face parte din planurile lui Mancini pentru sezonul viitor. Jose Mourinho doreste transferul definitiv al togolezului in varsta de 27 de ani. "Sper sa li se poata alatura madrilenilor. Daca Manu este fericit, atunci eu ma bucur pentru el", a incheiat fostul atacant al Sampdoriei.

vineri, 15 iulie 2011

Vaslui si-a aflat adversara! Totul despre Twente, adversara moldovenilor in Champions League!

FC Twente e un club din orasul Enschede ce activeaza in prima liga olandeza. A fost fondat in anul 1965, iar cea mai mare performanta din istorie au realizat-o in urma cu un sezon cand au reusit sa castige titlul in Olanda. In sezonul 2010-2011, Twente a pierdut titlul in ultima etapa in fata celor de la Ajax. Vedetele echipei sunt fundasul Peter Wisgerhov, care e si capitan, Denny Landzaat si atacantii Emir Bajrami si Marc Janko. Twente a jucat si o finala de Cupa UEFA, in 1975, pierduta in fata nemtilor de la Borussia Monchengladbach.

O mare problema pentru cei de la FC Twente este faptul ca nu au unde sa isi dispute meciurile de pe teren propriu din cauza ca o parte a stadionului s-a prabusit in urma cu o saptamana. Una din variante e Gelsenkirchen, in Germania. Schalke 04 le-a propus olandezilor sa isi dispute jocurile din Europa pe arena Veltins-Arena, pana cand isi vor rezolva problemele cu propriul stadion. Singura echipa din Romania care a mai intalnit Twente in cupele europene e Steaua, in sezonul 2009-2010 al Europa League. Atunci, ros-albastrii au obtinut doua remize in faza grupelor (0-0 în Olanda si 1-1 pe Ghencea). Twente a terminat pe doi si s-a calificat in primavara europeana, in timp ce Steaua a fost ultima in grupa, cu 4 puncte, chiar si in urma lui Sheriff Tiraspol, care a terminat pe trei. Grupa a fost castigata de Fenerbahce, care a pierdut o singura partida, chiar cu Twente.

Asta da afacere! Santos poate incasa 100 de milioane de euro intr-o singura zi!

Brazilienii de la Santos au dat lovitura cu cei doi "pusti de aur" Neymar si Ganso. Presa din Spania anunta ca Real Madrid va plati 45 de milioane de euro pentru atacantul dorit de toti graznii Europei, in timp ce Ganso e curtat de PSG.


Seicii au pus deja pe masa celor de la Santos 30 de milioane de euro, pentru mijlocasul de 21 de ani, dar Santos nu se multumeste cu atat. Cele 45 de milioane de euro primite de la Real ofera liniste gruparii carioca, iar sefii lui Santos spun ca il vor lasa pe Ganso sa plece doar pentru 50 de milioane de euro. Ganso a impresionat pana acum la Copa America, iar seicii de la PSG ar putea fi convinsi sa plateasca diferenta pentru a se asigura ca nu pierd jucatorul.
Astfel, Santos ar putea incasa aproape 100 de milioane de euro pentru Ganso si Neymar, in mai putin de 24 de ore.