joi, 21 iulie 2011

Anelka: "Drogba nu mai are nimic de aratat la Chelsea!"

Nicolas Anelka a declarat ca Didier Drogba nu mai trebuie sa demonstreze nimic la Chelsea pentru a-si asigura locul, in ciuda venirii in luna ianuarie a unui jucator de calibrul lui Fernando Torres. Formatia "Blues" a platit peste 50 de milioane euro lui Liverpool pentru Torres, insa atacantul spaniol a marcat un singur gol pana la finalul sezonului.


Ajuns la 33 de ani, Drogba a inscris in sezonul trecut cel mai mic numar de goluri (13) intr-un an in toate competitiile, de la venirea lui la Chelsea in 2004, ceea ce a dus la speculatii conform carora ar putea sa nu mai ocupe un rol important in planurile lui Andre Villas-Boas. Insa Anelka insista asupra faptului ca performantele anterioare ale atacantului ivorian vorbesc de la sine in ceea ce inseamna contributia acestuia la Chelsea: "Didier nu mai trebuie sa demonstreze nimic" a declarat Anelka, citat de Daily Mail. "A marcat foarte multe goluri pentru Chelsea, iar acum este bucuros, deoarece daca clubul a adus un atacant foarte bun inseamna ca isi doreste sa castige, la fel ca el, si este bucuros sa aiba alaturi de el pe cineva care poate ajuta la castigarea trofeelor. Asta este bine pentru Didier, pentru noi, pentru suporteri si echipa."



De asemenea, Anelka a discutat despre faptul ca Torres va avea un sezon mult mai bun, dupa dificilul start al parcursului sau la echipa de pe Stamford Bridge: "A fost mai greu la inceput, insa lucrurile arata mai bine pentru el. Veti vedea o imbunatatire considerabila in acest sezon, cu totii ii cunoastem calitati."

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu