luni, 6 iunie 2011

Tevez: "Sunt liber sa plec de la Manchester!"

Chiar daca este legat prin contract de Manchester City, Carlos Tevez nu va fi pastrat cu forta in lotul castigatoarei Cupei Angliei. "Seicul este cel care m-a adus la echipa, tot el doreste sa ma pastreze, dar in acelasi timp mi-a promis ca va face orice pentru ca eu sa fiu fericit. Mi-a spus textual ca daca vreau sa plec, atunci sunt liber sa o fac", a precizat fotbalistul, intr-un interviu pentru News of the World. Tevez a recunoscut ca oficialii lui City i-au propus prelungirea contractului in decembrie anul trecut, dar el nu a fost multumit de conditiile stipulate. "Mi-au oferit un alt contract acum, dar nici pe acesta nu stiu daca il voi semna. Am oferte din alte parti, dar daca nu voi juca pentru una dintre echipele Real Madrid, Barcelona, Inter sau AC Milan, nu are rost sa plec. Manchester este ca o a doua casa pentru mine", a declarat sud-americanul.


Tevez a marcat 20 de goluri pentru echipa lui Roberto Mancini in sezonul incheiat recent din Premier League, contribuind la clasarea lui City pe locul trei si calificarea directa in grupele Ligii Campionilor. El a fost adus la ”Cetateni” in 2009 de la rivala Manchester United pentru 30 milioane de euro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu