miercuri, 16 februarie 2011

Astazi de la ora 21:45 Live Text Arsenal - Barcelona: spectacol garantat!

Arsene Wenger sustine ca lumea va vedea o alta echipa londoneza, mai valoroasa si mai determinata decat cea care pierdea cu 1-4 pe Camp Nou in primavara trecuta, dupa remiza de pe Emirates Stadium. ”In acest moment, Barcelona este evident cea mai buna echipa din lume, iar daca reusim sa o eliminam, atunci avem sanse reale la castigarea trofeului. Avem ocazia sa demonstram ca suntem mai puternici, mai uniti si mai dornici de victorie decat anul trecut. Sunt convins ca va fi spectacol, caci ambele formatii practica un fotbal atractiv. Consider ca avem o sansa buna sa-i batem pe spanioli. Am demonstrat ca putem fi competitivi, iar la startul sezonului in Anglia, nimeni nu credea ca vom fi atat de sus”, crede antrenorul lui Arsenal.


Si Pep Guardiola se asteapta la un show total construit pe filosofia de joc ofensiv a ambelor formatii. ”Arsenal ataca mai mult decat se apara, iar noi procedam la fel. Ambele echipe incearca sa-si creeze cat mai multe ocazii. Il admir mult pe Wenger, ii admir stilul si strategia. Faptul ca am jucat impotriva lui Arsenal anul trecut ne ajuta pana la un punct, intre timp au venit alti jucatori, iar acum Van Persie este un
fotbalist foarte influent la echipa engleza”, a declarat antrenorul Barcei.


Wenger a confirmat ca Samir Nasri face parte din lot pentru meciul tur, in timp ce Abou Diaby este indisponibil dupa accidentarea suferita in amicalul Franta - Brazilia. Vor lipsi, de asemenea, portarul Fabianski și Vermaelen, indisponibili, precum si Bacary Sagna, accidentat.
De la catalani absenteaza capitanul Carles Puyol si Jeffren, ambii accidentati. ”Ne va lipsi Puyol, este liderul nostru, dar va trebui sa ne descurcam fara el. Din cand in cand apar astfel de situatii si nu avem dreptul sa ne plangem”, a precizat Guardiola, care l-a oprit in lot pe tanarul Thiago Alcantara.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu