joi, 10 martie 2011

Milan ramane acasa! Tottenham defileaza!

Reusita lui Peter Crouch din finalul meciului tur de pe San Siro avea sa fie suficienta pentru ca Tottenham Hotspur sa reuseasca o performanta istorica - eliminarea lui Milan si calificarea in sferturile Champions League. Italienii au jucat miercuri seara cu trei atacanti, Pato, Robinho si Ibrahimovic, in incercarea de a recupera deficitul din prima mansa, dar mingea nu a vrut sa intre in poarta lui Gomes, desi rossonerii nu se pot plange ca nu au avut ocazii.



Ca si Wenger inaintea returului cu Barcelona, Harry Redknapp a glumit pe un ton serios cand a spus ca elevii sai vor juca ofensiv impotriva liderului din Serie A. Oaspetii au controlat pe alocuri autoritar disputa, insa londonezii, ajutati si de sansa, au reusit sa mentina tabela imaculata, iar cand o echipa de calibrul lui AC Milan este incapabila sa inscrie un gol in 180 de minute, se poate vorbi de o eliminare meritata. Tottenham devine astfel prima din cele trei echipele engleze ajunsa in sferturi, unde au toate sansele sa se califice si Chelsea 2-0 cu FC Copenhaga in tur sau Manchester United 0-0 cu Marseille.


Devenit primul antrenor englez din istoria Ligii care conduce o echipa din Premier League intr-o faza avansata a Ligii, Harry Redknapp considera ca elevii sai si-au depasit conditia. ”Este o performanta
fantastica pentru club. Numai faptul ca am putut juca in premiera in Liga este senzational, iar a trece de echipe precum Inter sau AC Milan este incredibil. Acum doi ani, nimeni nu credea ca suntem in stare de asa ceva si iata cat de mult am putut sa progresam”, a declarat tehnicianul de 64 de ani.
In tabara milanezilor, dezamagirea a atins cote maxime. ”Sunt foarte foarte trist pentru ca am pierdut calificarea. Consider ca am jucat bine, ne-am creat ocazii, dar nu am marcat si aceasta este singura noastra greseala. Am fost echipa mai valoroasa per total, cu exceptia primei reprize din meciul tur. De acum ne vom concentra pe castigarea titlului in Serie A”, a declarat antrenorul Massimiliano Allegri. El i-a luat apararea lui Zlatan Ibrahimovic pe care jurnalistii italieni il considera cel mai slab jucator al echipei. ”A jucat bine, a conlucrat cu ceilalti jucatori, a muncit mult pe teren. Nu regret ca am mizat pe Ibrahimovic, ci ca nu am reusit sa scoatem mai mult din meciul retur”.

Prin eliminarea lui Milan, Inter ramane singura echipa italiana din cupele europene, urmand sa joace saptamana viitoare la Munchen returul cu Bayern, dupa infrangerea la limita din tur 0-1.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu