vineri, 22 aprilie 2011

Perez il lauda pe Mourinho: "Nu e nicio indoiala ca e numarul unu in lume!"

Presedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a declarat ca, fara nicio indoiala, portughezul Jose Mourinho este "numarul unu" dintre antrenorii din lume si ca obiectivul gruparii sale este sa conduca fotbalul mondial in urmatorii ani.


"Toti cei care pot conduce astfel sunt unici. Fara a minimaliza meritele cuiva, nu exista nicio indoiala ca Mourinho este numarul unu in lume. Cupa Spaniei era importanta pentru noi, deoarece ne lipsea, dar si datorita rivalului. Barcelona a avut un sezon foarte bun in urma cu doi ani, anul trecut a castigat un titlu, iar in acest sezon cred ca va castiga campionatul, insa ii lipseste continuitatea. Real Madrid a facut un salt calitativ si speram sa revenim la conducerea fotbalului spaniol"a spus Perez.


Referitor la sansa de a obtine al zecelea trofeu in Liga Campionilor, Perez a mentionat: "Sigur, jucatorii vor incerca sa faca tot ce este posibil. insa, mai ntai trebuie sa eliminam Barcelona, ceea ce nu va fi o sarcina usoara, desi am demonstrat ca pot fi invinsi. Avem un lot tanar, cu cel mai bun antrenor si vom lucra pentru ei. Toti jucatorii nostri sunt valorosi, dar unora le lipseste experienta, au nevoie de ea. Antrenorul este capabil sa-i motiveze si s-a vazut asta. Avem o echipa Real Madrid care poate sa devina mai buna pentru urmatorii sase sau opt ani".


Perez a adaugat ca obiectivul clubului Real Madrid este sa conduca fotbalul mondial si spera ca echipa pregatita de Mourinho sa ajunga sa evolueze in finala Ligii Campionilor, pe stadionul Wembley.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu