miercuri, 27 aprilie 2011

Avancronica meciului Real Madrid - Barcelona!

Razboiul dintre Real Madrid si FC Barcelona nu este decat o continuare a primelor doua confruntari disputate deja in acest an. Lupta psihologica  a inceput inca de la fluierul de final al lui Undiano Mallenco din finala Cupei Regelui castigata de Real Madrid pe Mestalla acum exact o saptamana. De atunci, asa cum era poate de asteptat, relatiile dintre cei doi tehnicieni, s-au racit. Respectuosi si respectabili intre ei, Pep si Mou s-au contrat in aceste zile si au scris impreuna prima pagina a ziarelor din Capitala sau Catalunya.
“Va fi un meci diferit” anunta antrenorul lui Real Madrid care a marturisit in stilul caracteristic ce sfat le-a dat elevilor sai:  ”Baietilor mei le spun ce a zis un baiat pe care il chema Albert…Albert Einstein: ca singura forta mai puternica decat electricitatea, mai puternica decat energia nucleara, este voinţa, iar acest baiat, Albert, nu era vreun prost”. O declaratie care a facut deliciliul presei dar si cititorilor ei, insa in fond un adevar. Un adevar care se regaseste si pe buzele fanilor merengue care din toata inima striga in ultima vreme “PodeMOUs”.
Dincolo de razboiul declarativ si dincolo de asteptarile a peste 450 de milioane de telespectatori din intreaga lume, asa cum anunta BBC, ramane cursa pentru trofeu si intalnirea cu Sir Alex din finala. Manchester a rezolvat prima semifinala de ieri, insa sansele ca finalista sa se decida astazi sunt mici. Ambele echipe au probleme de efectiv: Real nu poate conta pe Carvalho (suspendat) dar nici pe Sami Khedira accidentat probabil pana la finalul sezonului. De partea cealalalta, Pep nu poate conta pe Maxwell si Adriano, ambii fundasi stanga si probabil nici pe Iniesta, super pasatorul catalan, campion mondial cu Spania. Lipsesc deasemenea si Gago dar si Abdial, absente mai vechi pentru ambele echipe.
In acest context, Barcelona il va folosi mai mult ca sigur pe Puyol ca fundas stanga, in timp ce Mascherano va evolua in centrul defensivei. Absenta lui Andres Iniesta il obliga pe Guardiola sa apeleze la Keita, care va forma un trio la mijlocul terenului alaturi de Xavi si Busquts. In atac, Villa, care a reusit in sfarsit sa sparga gheata dupa o pauza destul de lunga in care nu marcase va fi ajutat de superstarul Leo Messi si de tanarul Pedro, unul dintre favoritii antrenorului catalan.
Real Madrid il va inlocui cel mai probabil pe Khedira cu Lass in timp ce Sergio Ramos va evolua ca titular in centrul defensivei alaturi de Albiol. Asta pentru ca Ramos, nu a fost doar tipul care a “turtit” Cupa Regelui ci unul dintre cei mai buni de pe teren in finala Cupei Regelui. Arbeloa si Marcelo sunt titulari in benzi in timp ce deja celebrul “trivote” va fi alcatuit din Alonso, Pepe si Lassana Diarra. In atac, Real Madrid mizeaza din nou pe un fals numar noua, Cristiano Ronaldo urmand a fi incadrat de Di Maria si Mesut Ozil. Nici Benzema si nici Adebayor nu vor incepe partida ca titulari.
Meciul va fi arbitrat de germanul Wolfgang Stark si va incepe la ora 21:45 ora Romaniei, urmand a fi transmis Live Text pe SportRadar.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu